Sunt in inchisoare de mai multi ani. Am vazut lucruri ce m-au ingrozit...cred ca nici un scenarist sau regizor nu ar putea realize imagini ca cele ale realitatii pe care am intalnit-o aici in inchisoare. Nu ma gandesc cu placere la trecutul meu. Am avut o conceptie total gresita despre viata. Am crescut intr-un mediu ce m-a facut suspicios fata de oameni, violent peste masura, egoist, cinic. Aproape niciodata nu ma interesau necazurile altora. Eram oricand pregatit pentru un "interval" (lupta pana la cedarea unuia dintre cei doi care se bat). Intr-un cuvant, pentru mine conta doar ...persoana mea. La penitenciarul Aiud eram multi detinuti care cautau linistea, satui de anii lungi de scandaluri, de puscarie, de dorinte de afirmare. Unii erau indurerati prin despartirea de familiile lor, altii, care nu mai aveam familie, simteam doar un gol in inimile noastre. Incercam sa umplem acest gol prin atasarea de prieteni. De cele mai multe ori aceste prietenii esuau, si apoi, golul aparea din nou. Nu stiam nimic despre Dumnezeu, nu stiam ca nu sunt singur pe lume, nu stiam nimic despre relatia dintre mine (copilul Sau) si Tatal ceresc. Intr-o buna zi a fost mutat in celula mea un crestin ce stia multe lucruri despre Dumnezeu. Timp de cateva zile l-am urmarit, sa vad ce fel de om este. Se ruga mult, multumea lui Dumnezeu pentru mancare, vorbea frumos, nu jignea pe nimeni. Ajuta chiar pe altii intr-un mod dezinteresat! Nu dadea ocazia la cearta sau la bataie. Ma uimea! Cand el se ruga, am inceput sa-l calc pe picioare (ulterior am aflat ca se ruga pentru mine!). Nu spunea nimic, nu riposta. Chiar si eu m-am rusinat de ce faceam. Am incercat apoi sa il ignor, insa nu puteam. In timp ce le vorbea celorlalti despre Dumnezeu auzeam, fara sa vreau, tot ce spunea. Eram iritat, pus pe cearta si bataie. L-am contrazis, i-am spus ca Dumnezeul lui habar nu are de niste amarati ca noi... daca exista acel Dumnezeu. A povestit atunci despre iubirea lui Dumnezeu si faptul ca Fiul Sau a murit pentru pacatele lumii intregi, inclusiv pentru ale mele. N-am crezut nimic din ce imi spunea, doar nu tinusem niciodata o Biblie in mana sa pot citi ce imi spunea el. Mi-a aratat in Biblie tot ceea ce imi spunea. L-am intrebat de ce a ingaduit Dumnezeu sa ajung la inchisoare ca victima a sistemului corupt din Romania. M-a intrebat la randul lui daca aveam "afara" sansa sa-L cunosc pe Dumnezeu. Nu, afara nu aveam aceasta sansa... Mi-a dat sa citesc cartea "Cu Dumnezeu in subterana" a pastorului Richard Wurmbrand. Am citit-o, si am plans, apoi iar am citit-o si recitit-o, de cateva ori. Intr-o seara m-a invitat sa ne rugam impreuna. Eram dezorientat. Eu nu ma rugasem niciodata pana atunci. El ma astepta ingenuncheat si ma incuraja spunand ca Tatalui ceresc ii este tare dor de mine...sa ma predau Lui in intregime. Imi tremurau genunchii. O voce launtrica ma mustra pentru slabiciunea mea, imi spunea ca toti vor rade de mine. O alta voce ma incuraja sa ma pun pe genunchi. Acele clipe vor ramane sapate adanc in inima si mintea mea. Am cazut pe genunchi si am inceput dintr-o data sa plang cu suspine, ca un copil orfan cand ajunge in bratele cuiva ce-l primeste si-l iubeste. De mic copil nu mai plansesem, insa nu-mi era rusine acum de lacrimile ce nu se mai opreau. Nu stiam sa ma rog, dar ce am spus venea din adancul inimii:"Dumnezeule, ne Te cunosc. Sunt atat de pacatos si rau. Primeste-ma, te rog, asa murdar cum sunt. Ajuta-ma sa Te cunosc, sa Te iubesc, sa fiu un om bun." Am primit apoi o Biblie. M-am pus pe studiat. Transformarea mea nu s-a produs dintr-o data, spectaculos. Treptat, treptat, cu multe lupte, culmi si prapastii, am inceput sa ma schimb. Lupta cea mai grea a fost cu mine insami. Mandria, orgoliul meu erau prea tare inradacinate. M-am rugat mult, mult. Am studiat mult Scriptura, invatam, iar Dumnezeu in marea Sa indurare ma curata. Ma pregatea incet pentru o alta viata, imi dadea vointa si curaj. Mi s-au deschis ochii mintii si intelegeam adevarurile vitale, necesare sufletului meu.La Dumnezeu este cu putinta schimbarea oricui. A dovedit de nenumarate ori ca raspunde si rugaciunilor noastre. Chiar si dintre detinuti Dumnezeu poate face crestini adevarati, indiferent de starea lor sociala sau de capacitatea lor de gandire. Noi, cei de dupa gratii, suntem privilegiati, avem timp sa-L cunoastem pe Dumnezeu, sa citim Cuvantul sfant, sa ne rugam, sa meditam, sa intram in legatura directa cu El. Puscaria a fost sansa mea, m-a ajutat sa-L cunosc pe Dumnezeu. Acum inteleg de ce a ingaduit Dumnezeu sa ajung in inchisoare. Ii multumesc din toata inima. Sunt liber! Liber cu adevarat, desi trupeste ma aflu intre aceste ziduri sinistre. Dumnezeu sa va binecuvanteze. A noastra sa fie smerenia si pocainta, iar a Lui, a Nevazutului Dumnezeu sa fie cinstea, marirea si slava in veci de veci.
